Lirica populară- expresie a neamului românesc
Și un grai fără de moarte
Cit ai cui zice părinte,
Cit ai cui zice părinte,
Mai exista lucruri sfinte.
Cit durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cît mai avem ceva sfînt
Vom trai pe-acest pămint.''
Trăim într-o epocă a vitezei și a modernismului, cînd tradițiile și folclorul nu mai au o popularitate mare. Cu toate acestea, în urma modulului : ,,Lirica populară'', pot afirma că tezaurul spiritual al românilor, cum ar fi: doina, alături de Horă, Cîntecul popular, Căluşari,Mioriţa şi alte bijuterii folclorice sunt unile dintre cele mai desăvîrșite creaţii populare, un cîntec ce vine din adîncurile istoriei noastre.
Fiind o expresie a starilor sufletesti trăite de individ si colectivitate, lirica populară dezvoltă, ca și cea scrisa, are variate game de teme si motive. Acestea sunt in strans raport cu însăși stările sufletești ale omului, aceleași pretutindeni, dar și cu solul, fauna si flora, cu cerul patriei, si, desigur cu geniul fiecărui popor. De aceea, oricît de generale sunt sentimentele de care sunt stăpîniți creatorii anonimi, ascultătorii, ele devin particulare, fiind în dependență de specificul național.
Pe parcursul lecțiilor am descoperit că specie a liricii populare şi a folclorului muzical românesc, Doina exprimă profunde sentimente de dor, de jale, de dragoste, de revoltă etc. Ea dezvăluie lumea interioară, complexă a omului, trăirile si dispoziţiile sale.
Din punct de vedere muzical Doina este un cîntec cu multiple funcţii şi, fiind bazată pe improvizaţie, dispune de numeroase şi inepuizabile ornamente melodice.
Ca specie literară, Doina a fost preluată în poezia cultă. A fost studiată de V. Alecsandri, A. Russo, C.Negruzzi, M.Eminescu, B.P.Haşdeu, B.Bartok, C.Brăiloiu, inspirînd pe mulţi poeţi consacraţi, iar la una din lecții am audiat ,,Doină'' de V. Alecsandrii, în interpretarea grupului vocal ,,Sfantul Stefan cel Mare'' al Studentilor Teologi din România.
O altă specie a liricii populare este: cîntecul popular , ceea ce denotă că verbul este nedespărțit de melodie. Cantecul popular este o frază muzicală, care conține o cugetare și în care iți poți exprima durerea, bucuria si pasiunea. În tradițiile neamului românesc există mai multe tipuri al cîntecului popular ,cum ar fi :cel haiducesc, ritualic,de leagăn, de muncă, cîntec al obiceiurilor, al miresei, de lume și cîntecul de bocet.
Dintre toate m-a impresionat cantecul de leagan, care este cea mai stransă legatură dintre copil si mamă, dintre copil si restul lumii, chiar din prima zi de nastere, legatura divina stabilita înca din timpuri imemorabile.
În patuțul cel frumos
Copilașul s-a culcat
Stă frumos acoperit
Doarme că e obosit.
Na-ni ,na-ni,
Na-ni puișor!
Iepurașul, păpușica
Și cățelul și pisica
Stau din joc și-au ațipit
Că e ora de dormit.
Na-ni ,na-ni,
Na-ni puișor!
Bocetele, denumite și “văieți” sau “cîntici di moarti” se cântă pe o melodie uniformă, monotonă, întrerupte de strigăte de durere și plânsete zgomotoase ale femeilor specializate în acest ritual sau ale rudeniilor mortului. Ele se produceau numai în perioada imediat următoare morții, în cele trei zile de priveghi (“paza mortului”), când mortul nu era lăsat niciodată singur, însoțind băuturile (“pălincî”) și mâncărurile (“pitî cu clisî și cu brânzî”, “bolfoi”, “zamă di hiribi o di curitiu”. De regulă bocetele sunt cîntate de către femei.
,,Ce frig e în suflet la mine
Şi frunzele-mi bat în tăcere.
Doar ploaia vrea să m-anine
De gândul ce nu te mai cere.
Cohorte de nori mă doboară
Şi crengile-mi sunt la pământ.
Mă scutur să nu mă mai doară
Al ploilor reci jurământ.''
"La început era Cuvîntul..." Cuvîntul înseamnă putere, energie, comunicare înseamnă viață. Comunicînd prin creațiile populare cu strămoșii noștri, mi-am dat seama, că au fost acei, cu care ne mîndrim, pentru că faptele lor, dragostea lor față de țară, de neam, pentru pămîntul natal, ne-au cucerit inimile.
În concluzie putem spune că lirica populară reflectă sufletul neamului întreg..
În concluzie putem spune că lirica populară reflectă sufletul neamului întreg..
